ISTORICUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI AL ŞCOLII DIN IP

Prezenta scolii in viata social culturala a satului coincide cu introducerea protestantismului, atestandu-se faptul ca biserica reformata din Ip dispune de un clopot turnat in anul 1540.Se poate trage concluzia ca primele incercari de instruire a tineretului sub forma organizata sunt tot atat de vechi.

Istoricul scolii intocmit de învatatorul Bene Ambrus ,înca din anul 1894 ,face referiri la o serie de documente si informatii, povestiri primite de la batrani de care noi nu dispunem în prezent.

Existenţa şcolii din satul Ip este atestată prima dată în 1750, o şcoală confesională, protestantă.Familia Bydeakuti ,pentru compensarea salarului mizer al învatatorului, doneaza acestuia pamantul de la Kurttyolo,ramanand în folosinta învatatorilor care s-au succedat pana in 1889.

Întocmirea matricolelor începe în anul 1778. Se presupune că în 1869 şcoala era confesională. Dupa acest an ea devine laica ,autoritatile bisericesti donand cladirile si mobilierul scolii comunei ,care a preluat întretinerea si obligatiile fiscale ale scolii.In 12 ianuarie 1870 scaunul scolar comunal a hotarat inființarea celui de-al doilea post de învatator.

Schiţa monografică a Sălajului, întocmită de dr. Dionisie Stoica şi Ion P. Lazăr, apărută la Şimleu-Silvaniei în 1908, menţionează: „…înainte de 1848 n-au fost şcoli decât sporadic în comunele locuite de românii catolici.”

În anul 1896 devine şcoală de stat prin unirea şcolii comunale cu cea greco-catolică.Planul de învatamant cuprindea horticultura, agricultura, pomi -cultura,aplicultura, educatia fizica, lucrul de mana etc.

În perioada de după primul război mondial numărul copiilor s-a ridicat la 193 în clasele I-IV şi 61 de copii care frecventau şcoala complementară, perioada de şcolarizare mărindu-se de la 6 la 7 clase,predarea cunostintelor facandu-se de 4 învatatori.

În 1938 numărul elevilor înscrişi este de 245.
În perioada 1940-1944 se observă o scădere a numărului de elevi cu aproximativ 80%.

Anul şcolar 1944-1945 începe cu 138 elevi la secţia maghiară şi 13 elevi la secţia română.
In anul scolar 1945-1946 erau 48 de elevi la sectia romana si 157 la sectia maghiara îndrumati de 5 cadre didactice.
După 1948 creşte şi numărul cadrelor didactice, de la 4 la 12.

În toamna anului 1966 se dă în folosinţă noul local cu casele I-VIII, cu 8 săli de clasă, un laborator şi un număr de 365 de elevi şi 24 cadre didactice.
Privind în urmă şi până în prezent efectivele de elevi oscilează de la an la an şi chiar sunt în scădere.
În prezent 185 de elevi frecventează Şcoala Gimnazială Ip, aparţinând celor patru etnii: română, maghiară, slovacă şi rromă, cursurile fiind organizate pe două secţii, română şi maghiară. Efectivele claselor sunt în medie de 12.

În număr de 22, cadrele didactice sunt în majoritate tineri,tot corpul profesoral fiind alcatuit din cadre didactice calificate.

SCURT ISTORIC AL ŞCOLII ZĂUAN

Scoala Zauan

Existenţa şcolii în Zăuan este menţionată pentru prima dată în 15 aprilie 1632, într-un document al bisericii reformate. Primul învăţător cunoscut care apare în documente, în anul 1668, este Samuil Decsei.(„Samuel Decsei satisfecit ductus ad rect. Zovanyiensem”)

Din documentele arhivei Protopopiatului Reformat Zalău reiese că în anul 1727 deja existau doi învăţători care lucrau cu clasele de fete şi băieţi. Tot din acelaşi document, intitulat „Proventus Rectoris”, reiese şi modul în care învăţătorul este retribuit. Astfel fiecare cetăţean este obligat să dea „meşterului” o cruce de grâu, vin sau must şi lemne de foc.
Între anii 1757-1768 şcoala funcţiona deja în două clădiri.
În anul 1810 apare un ordin care pune accent pe şcolarizarea copiilor. Se specifică faptul că fiecare cetăţean are obligaţia să-şi trimită copiii la şcoală să înveţe cel puţin să scrie, să citească şi să socotească

Din anul 1858 datează o listă a donatorilor pentru construirea unei noi şcoli. Lucrările se termină în anul 1866. Se ridică o parte din actuala „şcoală veche”: două săli de clasă şi locuinţa rectorului.
În anul 1868 şcoala confesională se transformă în şcoală comunală. Sub această formă a funcţionat până în anul 1906 când a fost transformată în şcoală de stat.
Fiindcă vechea clădire a şcolii nu corespundea cerinţelor desfăşurării procesului instructiv-educativ, în anul 1935 s-a construit o parte din actuala clădire a şcolii cu două săli şi locuinţa directorului. În urma creşterii efectivului de elevi s-a lărgit clădirea cu încă două săli (partea de vest a clădirii) şi în anul 1965 cu încă trei săli (partea de vest), dând posibilitatea ca toate cursurile să se desfăşoare într-o singură clădire.

În anul 1956 s-a construit noua clădire a grădiniţei de copii, având trei săli, bucătărie, sală de mese, pivniţă şi două dormitoare. O altă etapă importantă în istoricul şcolii noastre a fost marcată în anul 1961, când s-a trecut la învăţământul general şi obligatoriu de 8 ani.
În secolul XX au desfăşurat o muncă educativă foarte valoroasă multe cadre didactice. Îi enumerăm doar pe cei care au slujit populaţia satului timp de mai mulţi ani: Orbán Lajos (1941-1963), Orbán Piroska (1946-1955), Gócz Klára (1941-1974), Bodola Emilia (1952-1970), Mihály Juliánna (1952-1984), Fazakas Margit (1955-1976), Veress Gizella (1956-1984), Laza Erzsébet (1956-1989), Hübner Viktor (1957-1974), Kovács Miklós (1962-1974), Soós Anna (1964-1990), Tököly István (1967-1999), Cochina Laurentia (1968-1990), Györffy Viola, Györffy Ferenc (1971-1990), Felföldi Elza (1979-1999). Dintre cei enumeraţi au fost şi directori câţiva: Hégető Ferenc (1922-1965), Hübner Győző (1965-1974), Nagy István (1974-1998 de mai multe ori), Veress Gizella (1978-1983), Tököly István (1990-1994).

Dascălii de azi ai acestei instituţii, dorim să urmăm calea înaintaşilor, care în condiţii şi mai vitrege au slujit cu suflet populaţia acestui sat, să facem totul pentru a recăpăta vechea strălucire a învăţământului din Zăuan.

PREZENTAREA SCOLII COSNICIU DE JOS

cosniciu de jos

Date certe privind existenţa unui învăţământ organizat în Cosniciu de Jos şi de Sus există doar din secolul al XIX-lea. Fără a menţiona vre-un document Petri Mor în volumul III al „Monografiei Sălajului”7 indică ca an al înfiiţării şcolilor din Cosniciu de Jos şi Cosniciu de Sus anul 1832. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu au fost descoperite până în prezent alte informaţii. O monografie a Şcolii Primare din Cosniciu de Sus, realizată în deceniul IV al secolului XX face o descriere sumară a condiţiilor în care s-a desfăşurat activitatea şcoala în primii ani: o odaie ţărănească cu pământ pe jos servea drept sală de clasă iar mobilierul era reprezentat de mese făcute din scânduri nejeluite şi butuci de lemn care serveau drept scaune pentru elevi. Probabil că primii dascăli au fost cantorii bisericii sau preoţii, având în vedere caracterul confesional al şcolilor româneşti.

Primul învăţător cunoscut a fost în Cosniciu de Jos Macedon Boţianu menţionat documentar în anul 18678 , dar care şi-a început activitatea în ultimii ani ai deceniului VI din secolul al XIX-lea, având în vedere că s-a pensionat în 1899. Un chestionar realizat în 1913, la cererea Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni, indică drept an de debut al lui Macedon Boţianu ca dascăl în Cosniciu de Jos anul 1869, dar „Sematismul Diecesei Greco-catolice a românilor de la Gherla” ne oferă date privind existenţa şcolii în Cosniciu de Jos încă din 1867. In acel an în şcoală erau înscrişi un număr de 65 de elevi. Numărul elevilor, aşa cum indică sursa citată a scăzut în perioadele următoare (45 în 1877 şi 55 în 1886) pentru ca apoi să crească până la 80 elevi în 1914. Datele oferite de statistici reflectă o realitate tristă: în 1986 din cei 45 de elevi înscrişi frecventau şcoala doar 33 elevi în „şcoala de toate zilele” ştiind să scrie şi să citească doar 27 elevi. Cu toate că un număr de 13 elevi erau înscrişi în „şcoala de repetiţiune” (clasele V-VI) nici unul dintre ei nu frecventa şcoala.

Macedon Boţianu a fost unul dintre cei mai de seamă învăţători sălajeni. Aşa cum documentele vremii consemnează, el „a depus o muncă cinstită, vrednică de laude. La toate inspecţiile a fost notat cu „bine” şi „foarte bine”. Meritele i-au fost recunoscute şi prin alegerea sa ca notar al Filialei Ip a Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni (R.I.R.S.). Intr-o apreciere din 1888 a conducerii asociaţiei se recunoştea că „unii dintre membrii, cum e notarul cercual Macedon Boţianu….au cunoştinţă fondată de metodică prin criticile lor sănătoase, făcute în mod prudent şi amicabil, folosesc mult membrilor mai puţin experţi şi cu puţină pregătire în ale propunerii”.10 Meritele acestui dascăl nu se opresc aici. In condiţiile lipsei sprijinului autorităţilor statului pentru şcolile româneşti Macedon Boţianu a fost între 1881 – 1899 „învăţător ambulant”, „având în grija sa două sate.In Cosniciu de Sus ţinea prelegeri înainte de masă, iar în Cosniciu de Jos după masă”11. Cu toată această activitate intensă el şi-a făcut timp pentru ca:”Pe lângă greul său oficiu de cantor,învăţător şi notar tractual el (Macedon Boţianu), a redactat în câţiva ani o foaie tractuală numită „Amicul Învăţătorului”. În această foiţă învăţătorii mai desteri îşi încercau puterile , scriind câte un articolaş din sfera şcoalei”12. Această foiţă poate fi considerată ca fiind prima publicaţie cu conţinut metodico-pedagogic în limba română din judeţul Sălaj. Fie şi numai pentru acest lucru considerăm că ar fi oportun ca numele acestui dascăl de seamă al Sălajului să fie dat şcolii din Cosniciu de Jos. Lui i se datorează şi construcţia primului local al şcolii din Cosniciu de Jos la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Activitatea lui Macedon Boţianu este continuată de fiul acestuia Victor Boţianu care îşi începe activitatea de învăţător în Cosniciu de Jos în anul 1899 şi ocupă postul până în 1919, când se va transfera la Simleul Silvaniei. S-a remarcat în mod deosebit prin faptul că a alcătuit împreună cu învăţătorul Teodor Ille din Cosniciu de Sus manualele de „Geografie şi istorie” cu textul bilingv (română şi maghiară), tipărit în 1908 la Simleu Silvaniei ,”Geografia pentru şcolile elementare” şi”Istoria Ungariei”tipărite în 190913. Scopul manualului a fost de a veni în sprijinul elevilor români, obligaţi pe baza Legilor Appony să studieze în limba maghiară toate disciplinele de învăţământ. Manualul, a fost utilizat de elevii şcolilor din jurul Simleului Silvaniei .Modul de redactare ca şi unele din opiniile exprimate de autori au atras însă aspe critici din partea lui Onisifor Ghibu, inspectorul şcolilor din subordinea arhidiacezei ortodoxe a Sibiului, care-i caracteriza pe cei doi autori drept „cei mai fără de scrupul dintre trădătorii noştri” şi considera că „ nu laude merită aceste cărţi care ne maghiarizează învăţământul contrar legii, ci fierul roşu care să le ardă”.

Cu toate că activitate din şcolile din Sălaj a fost afectată după adoptarea legilor Appony şi până în reajma primului război mondial de frământările din cadrul R.Î.R.S. activitatea celor doi dascăli din Cosniciu de Jos a făcut ca în anul 1913 să se înregistreze doar 169 de analfabeţi (circa 27 %) la o populaţie totală a satului de 615 locuitori15, procentaj inferior celui din satele învecinate. Existenţa unui număr mare de analfabeţi se poate explica şi prin starea materială precară a majorităţii locuitorilor. O dovadă în acest sens îl constituie faptul că din cei 98 de elevi încrişi în clasele I-VI doar 30 de elevi aveau toate manualele necesare16. Este de asemenea posibil ca taxa plătită de locuitorii satului pentru plata salariului învăţătorului să constituie un motiv pentru existenţa unui mare număr de neşcolarizaţi , din ce 28 de elevi înscrişi în 1913 în clasele aV-a –a VI-a doar 2 promovând la sfârşitul anului şcolar.

Primul război mondial a afectat şi activitatea şcolii. Deşi nu a fost închisă în timpul războiului numărul elevilor care frecventau cursurile s-a redus simţitor, conform mărturiilor făcute de unii localnici în vârstă în 1982, cu prilejul aniversării a 150 de ani de învăţământ în Cosniciu de Jos.

După Unirea Transilvaniei cu România şcolile româneşti intră sub autoritatea statului român. Din dorinţa eliminării afectelor acţiunii de maghiarizare a românilor intreprinse de autorităţile austro-ungare, acţiune concretizată în pătrunderea în limba vorbită de românii din Transilvania a numeroase expresii şi cuvinte provenite din limba maghiară Ministerul Instrucţiunii Publice din guvernul de la Bucureşti ia măsura detaşării în şcolile româneşti a unor învăţători originari din Vechiul Regat. Aşa ajunge ca învăţător în Cosniciu de Jos Sava Cruceanu, originar de prin Oltenia. În cei zece ani petrecuţi în sat a contribuit la micşorarea absenteismului şcolar. Tocmai creşterea numărului de elevi a determinat înfiinţarea celui de-al doilea post de învăţător şi iniţierea unei acţiuni pentru construirea unui nou local de şcoală.Acum sunt confecţionate 54.000 bucăţi de cărămidă, dar noua clădire cu două săli de clasa va fi dată în funcţiune doar în 1950 (actuala clădire a Grădiniţei). Dintre învăţătorii care şi-au desfăşuratn activitatea în sat vârstnicii satlui îşi mai amintesc , alături de numele celui menţionat mai sus pe Clara Bruchental, Grigore Şteţiu, Vasile Melingher, Elena Ţârlea, Gheorghe Băluţă şi alţii.

Având în vedere că populaţia totală a satului era de 695 de locuitori iar numărul celor de până la 7 ani era de 155 rezultă că existau la acea dată cel puţin 200 de analfabeţi. Registrele matricole păstratze în arhiva şcolii consemnează însă existena unui mare număr de repetenţi determinat în principal de absenteism:27 de repetenţi în 1927, 32 în 1932, şi 33 în 1937. La mulţi dintre aceştia registrul matricol face consemnarea”Sunt săraci şi n-au frecventat şcoala”.

Diktatul de la Viena din 30 august 1940 are consecinţe dezastroase asupra evoluţiei învăţământului din Cosniciu de Jos. Introducerea obligatorie a predării în limba maghiară şi înlocuirea învăţătorilor români cu învăţători unguri a determinat înregistrarea unor rezultate total nesatisfăcătoare, concretizat în existenţa unui mare număr de elevi repetenţi şi neşcolarizaţi.Astfel,la sfârşitul anului şcolar 1940 – 1941 din totalul celor 133 de elevi încrişi în clasele I-VII au promovat doar 70 elevi, 25 elevi nefrecventând şcoala iar 33 fiind declaraţi repetenţi.O situaţie asemănătoare se consemnează în registrele matricole ale şcoliin şi pentru anul şcolar 1942-1943: din 175 de elevi înscrişi 40 sunt neşcolarizaţi iar un număr de 18 elevi sunt declaraţi repetenţi29. Chiar şi cei promovaţi aveau cunoştinţe nesatisfăcătoare,mulţi dintre ei urmând cursurile de alfabetizare din perioada postbelică.

Reforma învăţământului din 1948 a avut un impact negativ asuopra evoluţiei şcolii. Desfiinţarea claselor V-VII şi obligarea elevilor să frecventeze cursurile ciclului gimnazial la Marca a făcut ca un mare număr de elevi să abandoneze şcoala după terminarea clasei a IV-a (mulţi dintre aceştia au urmat cursuri formale după 1973, obţinând certificate de 8 şi chiar 10 clase, acte necesare solicitate la locurile de muncă). In prima perioadă de după instaurarea regimului comunist poate fi consemnat efortul depus pentru alfabetizarea adulţilor de către învăţătorul Sabău Ilie. Documentele păstrate în arhiva şcolii consemnează că în anul şcolar 1948-1949 au fost şcolarizaţi 48 de adullţi, dintre care 42 au învăţat să scrie şi să citească. Acţiunea a continuat şi în anii următori, astfel că numărul neştiutorilor de carte s-a redus simţitor. În „Monografia şcolii”, realizată în 1982, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii este prezentată succint această evoluţie:în 1949 se înregistrau la nivelul satului un număr de 169 analfabeţi în timp ce în 1982 mai existau doar 17, majoritatea lor făcând parte din grupul locuitorilor de peste 60 de ani.
A crescut şi nivelul de pregătire a cadrelor didactice. In anul şcolar 1986-1987 şcoala funcţiona cu un număr de 8 cadre didactice, din care 4 aveau gradul didactic I, 3 gradul didactic II şi 1 era necalificat.

Baza materială a şcolii s-a îmbunătăţit. După ce în 1950 a fost dat în funcţiune un local de şcoală cu două săli de clasă , în 1970 a fost terminată actuala clădire a şcolii , dispunând de 3 cabinete, 1 laborator, 1 sală de clasă şi un atelier şcolar. În vechiul local s-a deschis începând cu anul şcolar 1970-1971 prima grădiniţă. Din anul 1982 în şcoală s-a introdus sistemul de încălzire centrală, unitatea noastră numărându-se printre primele şcoli din mediul rural care dispunea de o centrală termică.
Revoluţia din 1989 a determinat producerea unor modificări importante şi în funcţionarea şcolii noastre.

Baza materială a şcolii s-a îmbunătăţit prin:

– Reamenajarea cabinetelor scolare, amenajarea a două săli noi de clasă (pentru grădiniţă şi învăţământul primar în corpul vechi al şcolii) şi amenajarea unei săli de lectură şi a grupurilor sanitare sanitare în interiorul clădirilor; transformarea unei săli de clasă în cabinet AEL, dotat cu 11 calculatoare;

– introducerea apei curente atât în şcoala din Cosniciu de Jos cât şi în cea din Cosniciu de Sus;
– modernizarea bazei sportive a şcolii din Cosniciu de Jos prin asfaltarea unui teren de handbal, a două terenuri de volei şi împrejmuirea acestora ;
– înlocuirea geamurilor tradiţionale cu geamuri termopan şi efectuarea unor reparaţii la acoperişul şcolii;
– dotarea unităţii şcolare cu un microbuz pentru transportul elevilor din Cosniciu de Sus;
– amenajarea unor terenuri de joacă pentru copii în curtea Grădiniţei din Cosniciu de Jos şi la Şcoala Primară din Cosniciu de Sus.

În perspectivă a fost aprobat proiectul pentru construirea în Cosniciu de Jos a două noi săli de clasă şi a unei săli de sport, având în vedere faptul că efectivele de elevi se menţin constante,clasele de elevi fiind de sine stătătoare. În condiţiile aplicării actualului proiect al Legii Învăţământului construcţia acestora este absolut necesară, având în vedere şi posibilitatea şcolarizării elevilor din clasele primare din Cosniciu de Sus, unde predarea se face la clase simultane în unitatea noastră.

În prezent activitatea instructiv educativă din Şcoala Gimnazială din Cosniciu de Jos şi Şcoala primară, arondată unităţii noastre se desfăşoară sub îndrumarea unui număr de 16 cadre didactice, două din acestea completându-şi norma didactică şi fiind titulari la şcolile învecinate. Din punctul de vedere al pregătirii profesionale al cadrelor didactice, în anul şcolar 2009-2010 situaţia se prezintă astfel:

Nr. total Stagiari Gr. definitiv Gr. II Gr. I Necalificaţi
16 4 3 2 7

Temeinica pregătire profesională a cadrelor didactice, preocuparea permanentă pentru autoperfecţionare s-a concretizat în:

– participarea la cursurile de perfecţionare organizate la nivelul judeţului:P.I.R, Managementul educaţional, DeCeE, Magister, cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului etc.
– completarea studiilor profesionale prin înscrierea şi absolvirea unor colegii pedagogice şi a unor universităţi (mai eles educatoarele şi învăţătoarele);
– înscrierea şi promovarea gradelor didactice , aferente vechimii în învăţământ;
– participarea la activităţile cu conţinut metodico – pedagogic organizate la nivelul judeţului şi susţinerea unor astfel de activităţi în unitatea şcoară (cercuri pedagogice la l. română, matematică, istorie, ed. fizică , învăţătoare şi educatoare), apreciate de participanţi pentru înaltul nivel al cunoştinţelor elevilor şi de pregătire a cadrului didactic propunător;
– participarea cu lecţii şi comunicări la activităţile comisiilor metodice organizate în şcoală;
– realizarea unui proiect PIR obţinut prin concurs şi finanţat de Banca Mondială şi contribuţia comunităţii locale cu titlul „Biblioteca – mijloc de formare şi informare pentru elevi” concretizat în: dotarea bibliotecii şcolare cu peste 400 de cărţi noi, amenajarea unei săli de lectură, dotată cu mobilier şi aparatură electronică, editarea unei reviste şcolare „Micul scriitor” , care a luat locul III la concursul judeţean al revistelor şcolare;
– obţinerea unor premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare la limba şi literatura română şi la religie, cu o menţiune pe ţară la ultima disciplină;
– obţinerea unor performanţe sportive deosebite la concursurile la care au participat elevii noştrii: un loc V la ONSS etapa naţională, numeroase locuri pe podiumurile concursurilor sportive organizate la nivelul judeţului, ocuparea aproape an de an a locurilor fruntaşe a conpetiţiiei „Cupa Barcăului” şi faza judeţeană a „Cupei Văilor”;
– participarea cu rezultate notabile la concursurile cultural artistice.

Principala preocupare a colectivului didactic a constituit-o însă pregătirea elevilor noştri pentru următoarea treaptă de şcvolarizare. Incă de la primele ediţii ale examenului de capacitate şi teste naţionale elevii noştri au înregistrat rezultate remarcabile, procentul de promovabilitate fiind de 100 % sau apropiat de acesta, cu mult superior mediei pe ţară sau judeţ . Ne mândrim de asemenea cu faptul că peste 85 % din elevii noştri au fost înscrişi şi au frecventat cursurile liceale sau profesionale, cu rezultate notabile. Chiar dacă la nivel naţional se apreciază că din mediul rural elevii acced cu greu în învăţământul superior, unitatea noastră şcolară a dat societăţii , mai ales după 1989 medici, ingineri, jurişti, ofiţeri şi numeroase cadre didactice, din fiecare generaţie de elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a în şcoala noastră un procent cuprins între 25 şi 60 % urmând după terminarea liceului instituţii de învăţământ superior. O dovedeşte acest lucru şi faptul că jumătate din membrii actualului colectiv de cadre didactice din şcoală au fost elevii acestei şcoli. Dintre cei mai cunoscuţi absolvenţi ai şcolii noastre se numără şi profesorii universitari Teodor Gal ( Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca) şi Ola Gheorghe (profesor la Universitatea din Oradea).

Prin toată activitatea desfăşurată colectivul de cadre didactice îşi propune să realizeze nobila misiune propusă:

„Şcoala noastră va îndruma eleviisă fie interesaţi de cunoaştere şi de nou, le va oferi şanse egale de educaţie, indiferent de credinţă şi de condiţia socială, îi va învăţa că toleranţa este o virtute fără de care nu se poate trăi într-o lume civilizată, îi va forma şi îi va ajuta să-şi dezvolte abilităţile de comunicare pentru ca viitori adulţi să fie pragmatici, lipsiţi de complexe, capabili să devină buni membrii ai comunităţii. Aici copii învaţă să ştie şi să fie”.